Despărţirea în silabe a unor cuvinte are scopul de a pune în evidenţă
structura lor
silabică şi, în cazul poeziei,
metrica bazată pe ea. Ea se face cu ajutorul
cratimei şi se foloseşte în unele opere literare pentru a reproduce rostirea
sacadată, cu o anumită
valoare stilistică:
Im-be-ci-lu-le!
Ortografia este interesată însă mai ales de
despărţirea la capăt de rând, care
nu coincide totdeauna cu
despărţirea în silabe a cuvintelor. Când la
sfârşitul unui
rând dintr-un text nu mai încape în întregime un
cuvânt, un
grup de cuvinte care formează o unitate sau o
abreviere, elementele în această situaţie pot fi
trecute integral pe rândul următor sau, în unele situaţii, pot fi despărţite de la un rând la altul. În cazul
grupurilor de cuvinte, despărţirea se face cu ajutorul
blancului, iar în cazul
cuvintelor – cu ajutorul
cratimei66.
Scopul principal al despărţirii la capăt de rând este de a face
economie de spaţiu faţă de trecerea integrală pe rândul următor (şi, totodată, de a păstra o dispunere unitară a textului pe spaţiul rândurilor), de aceea despărţirea
nu are rost dacă este
neeconomică. Pe de altă parte, ea nu trebuie să ducă la
dificultăţi de înţelegere şi să fie
neelegantă.
Sistemul de reguli pentru despărţirea la capăt de rând are un caracter mai mult sau mai puţin
convenţional. Aceste reguli
67 privesc atât modul în care
se face despărţirea la capăt de rând, cât şi situaţiile în care aceasta este
interzisă sau
nerecomandabilă.
Note:
- ↑ În ce priveşte semnele de punctuaţie, spre deosebire de alte limbi, în română punctul, semnul întrebării, semnul exclamării, virgula, punctul şi virgula şi două puncte nu se despart prin blanc de elementul care le precedă (dar sunt urmate de blanc, ca şi linia de dialog); parantezele şi ghilimele deschise se despart de elementul care le precedă, dar nu de cel care le urmează; parantezele şi ghilimelele închise nu se despart de elementele care le precedă; punctele de suspensie şi linia de pauză (în afară de cazul când este folosită ca semn ortografic) se despart prin blanc atât de elementul care le precedă, cât şi de cel care le urmează; cratima ca semn de punctuaţie se comportă la fel ca atunci când este semn ortografic (v. 5.2.3. Despărţirea cuvintelor scrise cu anumite semne ortografice).
- ↑ În exemplele care ilustrează regulile indicăm numai limita la care se referă regula respectivă, pentru a o pune în evidenţă, şi nu despărţirea integrală a cuvântului.