1.2.7. Virgula [,]

     Deşi este semn de punctuaţie, virgula^[41] (neprecedată, dar, bineînţeles, urmată de blanc) se foloseşte uneori cu o funcţie asemănătoare cu a cratimei:

     În interiorul unor locuţiuni adverbiale cu structură simetrică: cu chiu, cu vai; de bine, de rău (v. şi 4.3. Scrierea locuţiunilor);
intre interjecţii identice care se repetă (boc, boc; cioc, cioc, cioc; hai, hai; ham, ham; mac, mac; miau, miau; nani, nani) sau intre interjecţii cu valoare apropiată (trosc, pleosc).

     Între cuvinte care se repetă — identic (doar, doar) — sau cu unele modificări: încet, încetişor.

Acestea se pot despărţi şi prin cratimă (cioc-cioc-cioc; doar-doar; încet-încetişor) sau, în cazul interjecţiilor, prin semnul exclamării (boc! boc!; trosc! pleosc!). Succesiunile de interjecţii cu valori diferite se scriu în cuvinte separate (ia hai).

Note

41. ↑ Plasată la nivelul inferior al rândului.